Metoda psihodramei se aplică cel mai des în grupuri mici, 8-12 persoane. Unele dintre beneficiile cele mai importante ale aplicării pshihodramei în grup sunt formarea co-conștientului și co-inconștientului grupului, un rezervor comun de experiențe, înțelepciune și abilități. Cadrul de desfășurare al psihodramei de grup cuprinde cinci elemente fundamentale: protagonistul, subiectul acțiunii psihodramatice; directorul de psihodramă, regizorul care pune în scenă jocul protagonistului; eurile auxiliare, care preiau roluri interne ale protagonistului; auditoriul, cu rol de observator, sursă de euri auxiliare sau funcționează asemeni unui cor antic și scena psihodramatică care reprezintă spațiul fizic sau virtual în care are loc acțiunea. În settingul unu-la-unu, metoda psihodramei poartă numele de psihodramă individuală, abordare derivată din psihodrama de grup, încadrul căreia focusul sesiunii este întodeauna pe protagonist.

O sesiune de psihodramă cuprinde trei părți: faza de încălzire, acțiunea scenică și împărtășirea experienței (sharing). Încălzirea grupului servește la „producerea unei atmosfere de posibilități creative” (Karp, 2005), acțiunea presupune punerea în scenă a poveștii protagonistului, iar faza de sharing este rezervată grupului, în scopul integrării și procesării experienței individuale. În acest mediu, al expresivității corporale și al jocului, membrii grupului își antrenează întreaga personalitate și își construiesc roluri noi, adaptative.

Psihodrama este o metodă de grup centrată pe persoană. Astfel, fiecare membru al grupului obține beneficii rezultate din dinamica de grup, deoarece grupul oferă un context de explorare a relațiilor interpersonale într-un spațiu suportiv și, în același timp, interpretarea rolurilor auxiliare și împărtășirea experienței în cadrul sesiunii de psihodramă oferă oportunitatea reflecției asupra sinelui, schimbării narativului și obținerii de rezolutii personale.

Prima ședință de psihodramă s-a desfășurat la Viena, în data de 1 Aprilie 1921, de către fondatorul psihodramei Jacob Levy Moreno (1889–1974), medic psihiatru și filozof, originar din România (născut în București, crescut la Viena). Moreno a invitat spectatorii să urce pe scenă și să joace într-o piesă de teatru fără scenariu si fără actori, descoperind astfel o nouă ordine a lucrurilor. În anii 1920, Moreno își dezvoltă ideile inovatoare în Statele Unite ale Americii, conceptualizând sistemul triadic: psihodramă, sociometrie și psihoterapie de grup. În 1945 definea psihodrama ca fiind „o știință care explorează adevărul reprezentându-l prin metode dramatice, respectiv prin metode de acțiune, de reconsiderare și de punere în situație”. Primul Congres International de Psihodramă, organizat în 1964 la Facultatea de Medicină din Paris de către Anne Ancelin Schützenberger, sub președinția de onoare a lui J.L.Moreno, a dus la dezvoltarea internațională a psihodramei și a aplicațiilor eiterapeutice și educaționale. Tehnicile de acțiune specifice psihodramei: dublul, inversiunea de rol, jocul de rol, oglinda, solilocviul, tehnica scaunului gol sunt utilizate astăzi în practica psihoterapiei, consilierii și a dezvoltarii personale, precum și în educație, training sau coaching. În România, metoda psihodramei este practicată de o numeroasă comunitate de psihodramatiști.

În prefața autobiografiei lui J.L. Moreno „Povestea vieții mele” (publicată la Editura Trei, 2008), fiul lui, Jonathan D. Moreno, afirma: „ A fost o deosebită plăcere să vizitez pentru prima oară România și să participăm la o conferință despre psihodramă în care era celebrată metoda originară, dimpreună cu obârșia românească a tatălui meu”. Jonathan Moreno face referire la Conferința Internațională de Psihodramă „Celebrarea personalității lui J.L. Moreno” din anul 2007 la Sibiu, un moment istoric pentru psihodrama din România, fiind prima conferință organizată în parteneriat între cele două asociații de psihodramă existente la acel moment, Asociația Română de Psihodramă Clasică (ARPsiC) și Societatea de Psihodramă „J.L. Moreno” (SPJLM).

Versatilitatea tehnicilor psihodramatice au contribuit la utilizarea psihodramei în scopuri: psihoterapeutice, în psihoterapia copilului, adultului și a familiei; educaționale, în sistemul de învățământ; dezvoltării organizaționale și a resurselor umane, în cadrul cursurilor de formare și a trainingurilor; în medicină și sănătate mintală, prin desfășurarea sesiunilor de psihodramă în grupuri de suport sau spitale de psihiatrie; în domeniul asistenței sociale, în lucrul cu grupuri vulnerabile; dezvoltării creativității în artele combinate (teatru, muzică, scriere creative, multimedia).